Alte titluri:

Start (re)lansat pentru investiţiile din turism

Campanie de informare privind votul uninominal în Târgu Neamţ

Randament scăzut în accesarea programelor operaţionale

Expo Zoo Agroind Vaslui 2008

C.J. Galaţi va implementa un proiect de cooperare transfrontalierã

Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi

Proiectul "Centru pentru Dezvoltarea Resurselor umane din mediul rural" s-a încheiat cu succes

Atribuţii reglementate pentru ANPA

Prima tranşă de plăţi pentru sectorul zootehnic se ridică la 650 milioane lei

APDRP a reluat plăţile pentru programul SAPARD

Sprijin pentru înfiinţarea culturilor de toamnă

Sistem computerizat de urmărire şi monitorizare a masei lemnoase

Criterii noi de selecţie pentru PNDR

RNDR a fost lansată oficial

Prima tranşă de plăţi pentru sectorul zootehnic, este de 650 milioane lei

Potrivit hotărârii privind aprobarea cuantumului plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, primele se acordă, în două tranşe, producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice.
Valoarea primei pe exploataţie, în funcţie de efectivul de bovine, este de 350 de lei pe cap de bovină, valoarea totală fiind de 486.818.500 lei, şi de 25 lei pe cap de animal pentru ovine sau caprine, valoarea totală fiind de 162.511.675 lei.
Plăţile se acordă pentru bovinele înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor la data de 31 ianuarie 2008 si pentru ovinele/caprinele care au împlinit vârsta de un an la data de 31 martie 2008.
Sumele aprobate reprezintă prima tranşă a plăţilor, iar cuantumul celei de a doua tranşe se stabileşte după publicarea ratei de schimb valutar pentru anul 2008 de către Banca Centrală Europeană şi după transmiterea de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a listei cu efectivele de bovine, ovine şi caprine eligibile la prime, în limita plafonului maxim garantat României pentru plăţi naţionale directe.
Pentru anul 2008, plafonul maximal aprobat României de către Comisia Europeană pentru plăţile naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic este de 240,9 milioane euro, respectiv pentru bovine 176,29 milioane euro şi pentru ovine/caprine 64,6 milioane euro.

Meteo in Iasi
Mulţumim firmelor şi instituţiilor care
au contribuit la campania noastră!


© 2008. Contactati webmasterul